Relația mea cu Camembertul datează de-o veșnicie. Mai precis, de pe la sfârșitul anilor ’80 ai secolului tocmai trecut. Mai prindeam, inginer stagiar fiind, câte-o deplasare “în interesul serviciului” în capitala iubitei noastre patrii. De regulă cu o zi – două înainte de Crăciun sau de Paște. Când toți ceilalți nu puteau să se deplaseze, din motive lesne de înțeles. Undeva pe Calea Victoriei ființa un magazin cu delicatesuri alimentare. Unde găseam și Camembert. Bine, era ceva de genul Camembertului nemțesc pe care îl găsești actualmente în Lidl, Kaufland sau Aldi (noi n-avem Aldi; ăsta este un fel de Profi/Penny pentru săracii occidentali/occidentalii săraci, disponibil în Germania, Franța ș.a.m.d.). Sau în genul celui de la Delaco. Incolor, inodor și (aproape) insipid. Dar ieftin. La vremea respectivă însă, era exact ce spuneam mai sus: un delicatess. Îmi amintesc că prima dată l-am mâncat îndepărtându-i în prealabil coaja albă de mucegai nobil!
Cu Camembertul “pe bune” m-am întâlnit acasă la mama lui, în Normandia, la Caen. Singurul Camembert care poate purta sigla D.O.C. – D.O.P. (Denumire de Origine Controlată – Denumire de Origine Protejată). Fabricat din lapte crud, nepasteurizat, pulverizat cu Penicillium camemberti și maturat timp de 4 – 12 săptămâni (sursa). Gust greu de expus în cuvinte, textură inconfundabilă și duhoare miros. Mai ales miros. Un miros care răzbate prin cele mai etanșe ambalaje care s-au inventat vreodată. Eu reprezint acea jumătate a familiei restrânse (în care este inclusă și soția mea) care chiar adoră, nu numai că suportă aroma Camembertului, în special a celui Rustique (sau rustic, țărănesc – cum s-ar zice pi la noi). Dacă am Camembert adevărat în frigider (între noi fie vorba, gustul adevărat se percepe abia după ce brânzetul respectiv ajunge la temperatura ambientală), oricât de etanș ar fi ambalat în pungi, punguțe, zip-bag, când se deschide frigiderul, nevastă-mea reacționează mai rapid decât al doilea șofer de la coadă la semafor când apare culoarea verde. Scurt și concis, în două cuvinte: “Pu Te!”
Când pisica nu-i acasă, șoriceii se răsfață cu Camembert. Cum reîntoarcerea pisicii era iminentă, a trebuit să scap cumva de el și să împrospătez atmosfera din frigider. Așa că am hotărât să-mi omenesc soacra cu brânzeturi fine, franțuzești. Bineînțeles omițând să-i spun ce mănâncă. Drept pentru care chiar i-a plăcut combinația.
Ce vă trebuie?
- N pălării de ciuperci champignon cu diametrul de minim 45 mm (unde N este un număr întreg, pozitiv, cuprins între 1 și 16 – 16 fiind numărul maxim de ciuperci cu diametrul de 45 mm care încap simultan fără a se jena reciproc într-o tigaie-grill cu suprafața utilă de 24 × 24 cm);
- 15 × N g brânză Camembert;
- 1 linguriță (cca 5 mL) de ulei vegetal pentru uns fundul tigăii-grill – asta în cazul în care nu aveți un spray special cu ulei vegetal (zis și “cooking spray“) care se pulverizează pe fundul tigăii.
- Sare, piper – opțional.
Cum procedați?
Îndepărtați cozile ciupercilor. Le puteți păstra într-o pungă, la congelator, ca să le aruncați mai târziu. Eu așa procedez. Le pun bine, în ideea utilizării lor la o dată ulterioară, dată care se dovedește a pica în aceeași zi cu calendele grecești.
Curățați pe cale uscată (ștergere, periere) pălăriile ciupercilor de eventualele impurități mecanice – praf, pământ, mraniță etc. Nu este necesară spălarea, ciupercile conțin deja peste 90% apă, nici cojirea pieliței, echivalentă cu prestarea unei activitați la cooperativa “Munca în Zadar” (cu accent pe al doilea a, pentru a nu se confunda cu orașul omonim din Croația).
Tăiați brânza Camembert într-un număr de bucăți (care să cântărească aproximativ 15 g fiecare) egal cu numărul pălăriilor de champignon disponibile.
Încingeți tigaia-grill pe flacăra aragazului la putere maximă. Pulverizați pe grillul încins ulei vegetal. În lipsa sprayului puteți întinde uleiul cu o pensulă.
Așezați pălăriile pe grill cu gura în sus. După trei minute întoarceți-le cu gura în jos.
Lăsați-le așa cam 90 de secunde, apoi întoarceți-le din nou cu gura în sus și așezați în fiecare pălărie bucata corespunzătoare de Camembert.
Așteptați 2 – 3 minute să se topească brânza, apoi scoateți ciupercile gata de servit pe un platou.
Se pot servi ca antreuri calde (dar sunt bune și reci), ori în calitate de garnitură pentru carne sau pește la grătar. Le-am combinat cu niște fileuri de somon, am turnat peste ele un sos rapid de ciuperci și le-am împerecheat cu un pahar de rosé demisec (bine răcit) cu aromă de Busuioacă de Bohotin.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!